Mai multe tinere au fost violate în comisariatele de poliție, susține un avocat
2009-04-23/15:48 Cel puțin trei tinere reținute după protestele din 6-8 aprilie au fost bătute și violate de polițiști în comisariatele de poliție, unde erau deținute, susține avocatul Ștefan Matei într-un interviu pentru Jurnal TV, transmite Info-Prim Neo.
Avocatul, care apără interesele uneia dintre victime, a declarat că fata a fost abuzată sexual la comisariatul de poliție Buiucani. „Domnișoara mi-a spus ca a fost abuzată sexual. Am intrebat-o în ce mod. Ea mi-a spus: doi mă țineau, iar al treilea s-a folosit de acest moment și și-a bătut joc de mine”, a relatat avocatul.
„Mi-a spus numerele de înmatriculare a mașinii care a reținut-o. Erau polițiști în civil, iar la comisariat i-a văzut deja în uniforme. Fata a fost dusă la comisariatul Buciucani, unde a fost abuzată sexual. Ulterior au transferat-o la comisariatul Centru”, a mai spus Matei. Tânara ar fi fost reținută în seara de 6 aprilie și eliberată la 8 aprilie.
Potrivit avocatului, tânăra a fost examinată de medici, iar acum urmează un curs de consiliere psihologică la Centrului de asistență psiho-socială a copilului și familiei „Amicul” .
Dosarul este, potrivit lui Matei, în proces de examinare la Procuratura sectorului Buiucani. În dosar este anexat certificatul de abuzare sexuală și cel care confirmă că tânară a fost batută.
Avocatul susține că deține informații despre trei cazuri de viol în comisariatele de poliție.
Procuratura Generală (PG) a anunțat joi, 23 aprilie, că până în prezent, în adresa procurorilor au parvenit și sunt în curs de examinare 24 de plângeri de la persoane care pretind că ar fi fost supuse maltratărilor de către politiști. În alte 30 de cazuri de acest gen procurorii fie că au primit adresări din partea avocaților, părinților, fie că s-a autosezisat, în baza informațiilor din mass-media.
Anterior, PG a format un grup special de procurori, care are sarcina de a verifica și examina toate cererile și plîngerile cetățenilor referitor la pretinsele rele tratamente, comise de către polițiști împotriva reținuților în urma acțiunilor de protest din 7 aprilie.
Actualmente, procurorii examinează toate materialele parvenite și întreprind măsuri pentru elucidarea tuturor circumstanțelor expuse în cereri. Atunci când sunt stabilite cazuri de tortură, procurorii antrenează și medicii legiști pentru a stabili gradul leziunilor, precum și mecanismul pricinuirii lor, se arată într-un comunicat difuzat de PG.
|
Sinistrații din Republica Moldova vor primi grâu, făină și ulei de peste Prut 2010-09-02/15:06 Circa 3000 de sinistrați din Republica Moldova, care au avut de suferit în urma ploilor torențiale și a inundațiilor din această vară, vor primi ajutoare umanitare de la Președinția României, ... citește mai mult | Mihai Ghimpu: Transnistria este ca o bătaie a unui pește bolnav care a ajuns pe mal 2010-09-02/14:46 ,,Transnistria este ca o bătaie a unui pește bolnav care a ajuns pe mal .Tot ceea ce este artificial moare odată, nu azi-mâine, atunci poimâine. Lasă-i să sărbătorească, dar peste ... citește mai mult |
Fundația Edelweiss a oferit un set de instrumente muzicale elevilor școlii muzicale „Maria Bieșu” din Ștefan Vodă 2010-09-02/13:05 Cei mai talentați copii de la Școala de Arte „Maria Bieșu” din or. Ștefan Vodă au primit un set de instrumente musicale în valoare de 41 000 de lei, notează ... citește mai mult | Documente necunoscute despre militarii basarabeni, scoase din anonimat de directorul Muzeului Armatei Naționale 2010-09-01/16:46 Directorul Muzeului Armatei Naționale, Vitalie Ciobanu, și-a lansat monografia „Militarii Basarabeni 1917-1918”, un studiu al acțiunilor militare din acest teritoriu, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit autorului, în ... citește mai mult |
Noi „miniștri” i-au recitat poezii premierului 2010-09-01/15:11 24 de elevi din clasa I de la liceul teoretic român-francez „Gheorghe Asachi” au fost conduși astăzi, 1 septembrie, de premierul Vlad Filat într-o excursie prin clădirea executivului. Primul ministru ... citește mai mult | Victor Osipov crede că incidentul de la Corjova are legătură cu referendumul constituțional din 5 septembrie 2010-09-01/13:56 Vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, este de părere că incidentele din această dimineață din regiunea transnistreană sunt legate de evenimentele electorale din Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo.
... citește mai mult |
ULTIMELE TITLURI RSS
2010-09-03 Mihai Ghimpu convoacă Consiliul Superior de Securitate
Lista exportatorilor de produse vegetale pe piața rusă va fi prezentată săptămâna viitoare
Cursul valutar oficial la data de 03.09.2010
Incidentul din Corjova a ajuns în atenția Procuraturii din Dubăsari
2010-09-02 Acțiunile din 2 septembrie de la Tiraspol sunt o sfidare a suveranității Republicii Moldova, lideri de opinie
Mihai Ghimpu: Transnistria este ca o bătaie a unui pește bolnav care a ajuns pe mal
Sper că partenerii noștri de dialog nu ne vor da prilej să le punem la îndoială credibilitatea, vicepremierul pentru reintegrare
Tiras-Tighina pregătește surprize pentru campania electorală ce se apropie
Guvernul Rusiei sfidează poziția guvernului de la Chișinău
Leonid Bujor va solicita liderilor AIE examinarea situației contradictorii cu privire la reorganizarea a cinci școli profesionale
Premierul cere să i se pună pe masă o analiză a formării prețurilor la pâine
Fundația Edelweiss a oferit un set de instrumente muzicale elevilor școlii muzicale „Maria Bieșu” din Ștefan Vodă
Au fost premiați câștigătorii concursului „Sunt tânăr și mă implic”
Observatorii APCE vor ajunge mâine în Moldova
Juniorii români au surclasat Moldova
Moscova oferă ajutor Republicii Moldova în valoare de 1 milion de dolari
Guvernul l-a confirmat pe Nicolae Chicuș în funcția de rector al Universității Pedagogice
Sinistrații din Republica Moldova vor primi grâu, făină și ulei de peste Prut
Concurs pentru elevii care vor să învețe în SUA
Veterani ai structurilor de forță anunță constituirea Mișcării „Onoare și Demnitate”
|
|