Cozile mari de la secțiile de votare din R. Moldova nu-i sperie pe președinții acestora
2009-11-22/18:14 Președinții celor patru secții de votare din Chișinău se declară optimiști, atunci când spun că toată lumea care stă la coadă la poarta secțiilor, va reuși să voteze până la ora 21.00, ora închiderii secțiilor. În același timp, oamenii ce stau în rând, spun că le este cam frică pentru că nu vor reuși să voteze, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Alexandru Mureșan, însărcinat cu afaceri al ambasadei României la Chișinău, la mijlocul zilei autoritățile românești s-au gândit că ar putea solicita prelungirea timpului de vot în R. Moldova după ora 21.00. „Ne-am gândit să cerem o soluție în acest sens, pentru că vedeam la porțile secțiilor de votare foarte mulți doritori să-și exprime votul. Însă suntem optimiști și sperăm că vom face față până la ora 21.00, pentru că rândurile de votanți se subțiază”, a comunicat pentru agenție Alexandru Mureșan.
La secțiile de votare 173 și 174 din incinta secției consulare a României de pe str. Gh. Ureche, la masa comisiei lucrează chiar și președinții secțiilor de votare.
„Îmi este rușine de oamenii care stau în rând și așteaptă de multă vreme. Astfel, am decis să mă implic pentru ca procesul să meargă mai repede”, a spus președintele secției de votare nr. 173, Carmen Nicolae.
Până la această oră președinții secțiilor de votare spun că nu au fost înregistrate incidente și i-au apreciat pe cetățenii români din R. Moldova că s-au informat destul de bine despre procesul de votare înainte să meargă la vot.
„Procesul de votare decurge normal, este chiar uimitor, ne-am așteptat la un asemenea flux de cetățeni, de aceea și ne-am pregătit din timp să le permitem tuturor să voteze”, a spus președintele secției de votare nr. 174, Irina Marin.
Mihaela Porfir, observator la secția nr. 172, din incinta misiunii consulare a României de pe str. Vlaicu Pârcălab, a spus că la secție a început să fie coadă chiar de la ora 7.00, iar către ora 17.00 au reușit să voteze peste 500 de cetățeni.
În același timp, la porțile secțiilor de votare unii cetățeni cu actele expirate sau care au doar certificat de cetățenie, dar încă nu au primit buletin de identitate sau nu au pașaport român, erau întorși de către persoanele de la poartă, care verificau actele.
Pentru a preveni asemenea situații, cetățenii trebuiau din timp să facă rost de un act cu titlu de călătorie.
Radu Bejenaru, președintele secției nr.172, din incinta misiunii consulare a României de pe str. Vlaicu Pârcălab, a spus că și în ziua scrutinului autoritățile au permis să fie eliberate documente cu titlu de călătorie pentru personale cu drept de vot, care au probleme cu actele sau abia sunt în așteptarea lor.
„De la 7.00 până în prezent am eliberat peste 100 de documente cu titlu de călătorie”, a menționat Radu Bejenaru.
Președinții secțiilor de votare au mai spus că la ieșirea din cabina de vot, majoritatea cetățenilor depuneau buletinele de vot în toate cele trei urne – pentru alegerea președintelui, pentru transformarea parlamentului în unul unicameral și pentru reducerea numărului de parlamentari.
Unii cetățeni însă nu știau ce înseamnă parlament unicameral și la ce ar duce referendumul.
Cetățenii români, inclusiv din R. Moldova, aleg astăzi președintele României și participă la referendumul privind transformarea legislativului României în unul unicameral, precum și reducerea numărului de parlamentari.
|