Avea doar 54 de ani... Și proiecte pentru o viață de om... Iurie Tăbărță...
2009-11-24/09:23 În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.00, într-o clinică din Strasbourg, a încetat să bată inima lui Iurie Tăbârță, fost director al Televiziunii Naționale, ex-director al Agenției pentru Reglementări în Telecomunicații și Informatică, membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Președinte al Consiliului de Observatori al IPNA Compania „Teleradio - Moldova”. A plecat în lumea celor drepți răpus de suferința unei boli grave un Om extraordinar, cu o inimă în care au încăput durerile și bucuriile a mii de oameni, un prieten pe care și l-ar dori fiecare, un jurnalist de valoare, un soț și un tată exemplar, un fiu al acestei țări pe care o iubea cu tot sufletul.
A lăsat în urmă o soție, doi copii, un nepoțel de numai un an, două surori, o mare de rude și prieteni care îi plâng plecarea. A murit în străinătate cu speranța revenirii acasă, dar nu în sicriu de zinc, era sigur că se va trata, speranța i-o dădeau medicii din clinica de la Strasbourg. Ultimele zile din viață le-a petrecut alături de soție și de fiică.
Sâmbătă dimineață, când a revenit în stare foarte gravă la spital, înainte de a intra în secția terapie intensivă, le-a spus „fetelor lui”, că acesta e sfârșitul. Peste puțin timp, a intrat în comă, iar din ochi îi curgeau lacrimi. Avea doar 54 de ani...
Deocamdată, nu se cunoaște când va fi înmormântat Iurie Tăbârță. Se mai află la Strasbourg, așteptând cuminte să se reîntoarcă acasă. Cu el a rămas fiica Irina, care pregătește actele necesare și procedura de transportare la Chișinău. Ar putea reveni miercuri, joi sau vineri. Soția lui, Tatiana, spune că soțul ei va petrece o noapte în casa pe care a construit-o cu mâinile lui, în care și-a crescut copiii, în care fiecare lucru amintește de prezența lui, unde te privesc ochii lui blânzi de pe portrete și fotografii, unde oglinzile sunt acoperite cu prosoape în semn că din această casă a plecat un suflet.
Va fi înmormântat la Cimitirul Central de pe str. Armenească, iar înainte de aceasta, în Casa Armatei, își va lua rămas bun de la toți pe care i-a iubit și i-a stimat, de la acei, care l-au iubit și l-au stimat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
|