Locuitorii unui bloc din capitală au fost nevoiți să-și părăsească apartamentele
2008-01-24/07:31 Locatarii blocului de locuit nr.40 din str. Drumul Viilor, sectorul Centru al capitalei, au fost evacuați din imobil. Miercuri, 23 ianuarie, cu puțin înainte de miezul nopții, oamenii au simțit două zguduituri puternice și au informat autoritățile. Joi dimineață, oficiali ai Primăriei s-au deplasat pentru a studia la fața locului situația creată, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat al Direcției relații publice a Primăriei, zguduiturile au fost provocate de surparea mai multor piloni de protecție, instalați în groapa de fundație a unui bloc cu 14 etaje, care se construiește în spatele casei cu numărul 40.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a vorbit cu locatarii, a solicitat părerea specialiștilor. Primele cercetări au demonstrat că blocul din care au fost evacuați oamenii nu este afectat la modul direct, a comunicat Dorin Chirtoacă. În cel mai scurt timp specialiștii vor stabili cu exactitate care pot fi consecințele pe termen lung asupra securității imobilului. Construcția blocului cu 14 etaje va fi suspendată, iar proiectul expertizat.
Locatarii au comunicat primarului că au protestat în repetate rânduri împotriva construcției celor 3 blocuri cu 14 etaje de către Agenția municipală de ipotecă în imediata apropiere a casei cu 60 de apartamente în care locuiesc, dar nu au fost ascultați de nimeni., se menționează în comunicat.
Pe parcursul zilei de joi, 24 ianuarie, urmează să se stabilească ce ajutor au nevoie locatarii evacuați. Aceștia deocamdată nu vor avea acces în apartamentele lor. Potrivit unui comunicat al Serviciului Protecției Civile și situații Excepționale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, este vorba de 167 de persoane, evacuate din 60 de apartamente. Oamenii au fost cazați în incinta grădiniței nr.159 și în incinta liceului „Academicianul Sibirski”.
|
Sinistrații din Republica Moldova vor primi grâu, făină și ulei de peste Prut 2010-09-02/15:06 Circa 3000 de sinistrați din Republica Moldova, care au avut de suferit în urma ploilor torențiale și a inundațiilor din această vară, vor primi ajutoare umanitare de la Președinția României, ... citește mai mult | Mihai Ghimpu: Transnistria este ca o bătaie a unui pește bolnav care a ajuns pe mal 2010-09-02/14:46 ,,Transnistria este ca o bătaie a unui pește bolnav care a ajuns pe mal .Tot ceea ce este artificial moare odată, nu azi-mâine, atunci poimâine. Lasă-i să sărbătorească, dar peste ... citește mai mult |
Fundația Edelweiss a oferit un set de instrumente muzicale elevilor școlii muzicale „Maria Bieșu” din Ștefan Vodă 2010-09-02/13:05 Cei mai talentați copii de la Școala de Arte „Maria Bieșu” din or. Ștefan Vodă au primit un set de instrumente musicale în valoare de 41 000 de lei, notează ... citește mai mult | Documente necunoscute despre militarii basarabeni, scoase din anonimat de directorul Muzeului Armatei Naționale 2010-09-01/16:46 Directorul Muzeului Armatei Naționale, Vitalie Ciobanu, și-a lansat monografia „Militarii Basarabeni 1917-1918”, un studiu al acțiunilor militare din acest teritoriu, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit autorului, în ... citește mai mult |
Noi „miniștri” i-au recitat poezii premierului 2010-09-01/15:11 24 de elevi din clasa I de la liceul teoretic român-francez „Gheorghe Asachi” au fost conduși astăzi, 1 septembrie, de premierul Vlad Filat într-o excursie prin clădirea executivului. Primul ministru ... citește mai mult | Victor Osipov crede că incidentul de la Corjova are legătură cu referendumul constituțional din 5 septembrie 2010-09-01/13:56 Vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, este de părere că incidentele din această dimineață din regiunea transnistreană sunt legate de evenimentele electorale din Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo.
... citește mai mult |
ULTIMELE TITLURI RSS
2010-09-03 Mihai Ghimpu convoacă Consiliul Superior de Securitate
Lista exportatorilor de produse vegetale pe piața rusă va fi prezentată săptămâna viitoare
Cursul valutar oficial la data de 03.09.2010
Incidentul din Corjova a ajuns în atenția Procuraturii din Dubăsari
2010-09-02 Acțiunile din 2 septembrie de la Tiraspol sunt o sfidare a suveranității Republicii Moldova, lideri de opinie
Mihai Ghimpu: Transnistria este ca o bătaie a unui pește bolnav care a ajuns pe mal
Sper că partenerii noștri de dialog nu ne vor da prilej să le punem la îndoială credibilitatea, vicepremierul pentru reintegrare
Tiras-Tighina pregătește surprize pentru campania electorală ce se apropie
Guvernul Rusiei sfidează poziția guvernului de la Chișinău
Leonid Bujor va solicita liderilor AIE examinarea situației contradictorii cu privire la reorganizarea a cinci școli profesionale
Premierul cere să i se pună pe masă o analiză a formării prețurilor la pâine
Fundația Edelweiss a oferit un set de instrumente muzicale elevilor școlii muzicale „Maria Bieșu” din Ștefan Vodă
Au fost premiați câștigătorii concursului „Sunt tânăr și mă implic”
Observatorii APCE vor ajunge mâine în Moldova
Juniorii români au surclasat Moldova
Moscova oferă ajutor Republicii Moldova în valoare de 1 milion de dolari
Guvernul l-a confirmat pe Nicolae Chicuș în funcția de rector al Universității Pedagogice
Sinistrații din Republica Moldova vor primi grâu, făină și ulei de peste Prut
Concurs pentru elevii care vor să învețe în SUA
Veterani ai structurilor de forță anunță constituirea Mișcării „Onoare și Demnitate”
|
|