Filmul moldovenesc Arrivederci a fost aplaudat de parlamentarii europeni
2009-01-27/16:03 Parlamentarii europeni au vizionat filmul regizorului moldovean Valeriu Jereghi luni, 26 ianuarie. Proiecția a avut loc în sala Parlamentului European (PE). La sfârșitul vizionării membrii PE au ovaționat filmul și echipa de creație. „Filmul s-a bucurat de o primire foarte călduroasă”, a declarat regizorul Valeriu Jereghi pentru Info-Prim Neo.
Regizorul și tematica filmului au fost prezentate europarlamentarilor de către Marianne Mikko, copreședinte al Comitetului de Cooperare Parlamentară Uniunea Europeană – R. Moldova.
În mesajul de salut adresat parlamentarilor Valeriu Jereghi și-a exprimat mulțumirea pentru ocazia oferită, apreciind evenimentul de la Parlamentul European ca fiind „mai important decât participarea la festivalurile internaționale”.
Regizorul a subliniat dramatismul unui film care nu face decât să transpună în sunete și culori o tragedie adevărată.
„Noi, echipa de filmare, am încercat să redăm în noul nostru film „Arrivederci” drama prin care trec doi copii abandonați de mama lor, plecată la muncă peste hotare și, anterior, de tatăl lor, care a părăsit familia. E vorba de doi copii adevărați, de 5 și, respectiv, 7 ani care locuiesc singuri, supraviețuiesc sărăciei, se susțin unul pe altul și visează să crească mari și să ajungă în Italia, unde se află mama lor”.
Valeriu Jereghi și-a exprimat încrederea că subiectul filmului va găsi un ecou puternic datorită faptului că „drame similare se produc și în alte țări din Europa, care se confruntă cu exodul cetățenilor. În acest fel, filmul „Arrivederci” poate fi pe înțelesul mai multor popoare, care se vor întreba, exact ca și moldovenii – „ce s-a întâmplat cu sufletele noastre, de ce ne-am răcit atât de mult unul față de altul, de ce nu mai putem oferi căldură propriilor copii?”
Regizorul a amintit că pe lângă drama copiilor abandonați, în film este abordată și o altă dramă – abandonul temporar sau chiar permanent al bărbaților de către soțiile lor, care își crează alte familii în străinătate.
În finalul alocuțiunii Valeriu Jereghi a propus crearea unor mecanisme internaționale pentru prevenirea și combaterea efectelor catastrofale ale migrației.
„Este pentru prima oară în istoria Parlamentului European când realizatorii unui film artistic sunt invitați pentru o proiecție și discuție în această instituție”, - a declarat anterior regizorul Valeriu Jereghi.
Vizita echipei de creație la Parlamentul European este prima etapă dintr-un turneu european care prevede proiectarea filmului în Bruxelles, Paris, Madrid, Lisabona și Roma, inclusiv pentru numeroșii moldoveni, aflați acolo. La întoarcere, urmează să aibă loc proiecții ale filmului în mai multe orașe din R. Moldova.
Filmul a fost realizat la PRIM-PLAN STUDIO de către regizorul și operatorul Valeriu Jereghi și echipa sa din care mai fac parte: Andrei Mudrea (scenografie), care s-a produs și în calitate de actor, Andrei Băluță (montaj), Ana Barduc (autorul scenariului), Mihai Dănilă (director de film), Oleg Grinko (asistent de regie) și Olga Pudnev (fotografie artistică), Galina Lungu (redactor). În rolurile principale au evoluat copiii Ion și Mihaela Babenco.
Compania „Prim-Plan Studio” mulțumește pentru sprijinul acordat la prezentarea filmului, în spațiul european și în R. Moldova, Parlamentului European, Ministerului Culturii și Turismului din R. Moldova, Asociației Femeilor din Moldova, companiei Air Moldova, studioului „Moldova-Film”.
Suportul informațional în Moldova este asigurat de Info-Prim Neo, Noutăți-Moldova, РИА Новости Moldova, Комсомольская Правда, Timpul, www.allmoldova.md, www.ladyclub.md.
Arrivederci a obținut Marele Premiu al Forumului Euroasiatic de la Moscova, în noiembrie anul trecut.
|